Fizicalismul

Fizicalismul
Introducere | Tipuri de Fizicalism

Introducere

Fizicalismul (de asemenea, cunoscut ca Monismul materialist - a se vedea secțiunile cu privire la materialism si monism) este poziția filosofică că tot ceea ce există nu se extinde dincolo de proprietățile sale fizice, și că singura substanță existentă este substanţa fizică (materia). Prin urmare, acesta susţine că mintea este un construct pur fizic, și va fi în cele din urmă explicată în întregime de teorii fizice, pe măsură ce continuă să evolueze. Datorită  uriaşelor progrese în domeniul ştiinţei în secolul  20 (în special în teoria atomică, evoluţie, neuroştiinţele şi tehnologia calculatoarelor), fizicalismul de diferite tipuri (a se vedea mai jos) a devenit doctrina dominantă în argumetul minte/corp (a se vedea secţiunea de filosofia minţii).

Termenul "fizicalism" a fost inventat pentru prima dată de filozoful austriac Otto Neurath (1882 - 1945) la începutul secolului al 20-lea. În unele privințe, termenul "fizicalism" este preferat ca  un concept strâns legat de materialism, deoarece acesta (materialismul) a evoluat împreună cu științele fizice încorporând noțiuni mult mai sofisticate de fizicalitate decât de materie, de exemplu relaţiile unde/particule și forțele non-materiale  produse de particule. Fizicalismul poate fi, de asemenea, luat în considerare ca o varietate a naturalismului (credința că natura este tot ce există, și că toate lucrurile supranaturale, prin urmare, nu există).

Un concept important în cadrul fizicalismului este acela al supervenienţei, care este ideea că niveluri superioare ale existenței sunt dependente de niveluri inferioare, astfel încât poate exista o schimbare în nivelul superior doar dacă există, de asemenea, o schimbare în nivelul inferior (se spune că nivelul superior supervine din nivelul inferior).

Obiecțiile cu privire la fizicalism subliniază contradicția aparentă a existenței qualia (proprietățile experienţelor senzoriale, sau "felul în care ne par lucrurile"), într-o lume în întregime fizică (de asemenea, cunoscut sub numele de argumentul cunoașterii). Dilema lui Hempel (propusă de filosoful german Carl Hempel) atacă felul în care este definit fizicalismul: dacă, de exemplu, se defineşte fizicalismul ca  fiind credința că universul este compus din tot ce se cunoaşte prin fizică, se poate sublinia că fizica nu poate descrie modul în care funcţionează mintea; dacă fizicalismul este definit ca fiind ceva care poate fi descris de fizică în viitor, atunci, realmente, nu se spune nimic. Împotriva acestuia, se poate argumenta că multe exemple de concepte dualiste anterioare sunt erodate de progresul științific continuu, și că baza fizică a minții va fi aproape sigur cunoscută cândva în viitor.

Tipuri de fizicalism

Există două categorii principale de fizicalism, reductiv și non-reductiv:

1. Fizicalismul reductiv, care afirmă că toate stările și proprietățile mentale vor fi în cele din urmă explicate prin rezultatele științifice ale proceselor și stărilor fiziologice, (fizicalismul reductiv) a fost cea mai populară formă în timpul secolului al 20-lea.

Există trei tipuri principale:

Behaviorismul, care susține că stările mentale sunt doar descrieri ale comportamentului observabil și că astfel de comportamentele pot fi descrise științific fără a se recurge fie la evenimente fiziologice interne, fie la constructe ipotetice, cum ar fi mintea.

Teoria identitate-tip (de asemenea, cunoscută sub numele de teoriea identităţii sau fizicalismul tip), care susține că stările mentale specifice sunt identice cu stările interne fizice specifice ale creierului.

Funcționalismul, care susține că stările mentale (credințe, dorințe, starea de durere, etc.) sunt constituite exclusiv de rolul lor funcțional (relațiile cauzale ale stărilor mentale cu alte stări mentale, intrări senzoriale, și ieșiri comportamentale), și pot fi caracterizate în termenii proprietăţilor funcționale non-mentale. În plus, susține că stările mentale sunt multiplu realizabile, ceea ce înseamnă că ele pot fi explicate în mod satisfăcător fără a lua în considerare mediul fizic de bază (de exemplu, creierul, neuronii, etc.), astfel încât acestea pot fi realizate în mai multe moduri, inclusiv, cel puțin teoretic, în interiorul sistemelor non-biologice, cum ar fi calculatoarele.

2. Fizicalismul non-reductiv, care susține că, deși creierul este tot ceea ce este mintea, predicatele și vocabularul folosite în descrierile şi în explicaţiile mentale nu pot fi reduse la limbajul și explicațiile de nivel inferior ale științei fizicii. Astfel, stările mentale supravin (depind) stărilor fizice, și nu poate exista nici o schimbare în mental fără vreo schimbare în fizic, dar ele nu sunt reductibile la acestea.

Există trei tipuri principale:

Monismul anomalic, care statuează că evenimentele mentale sunt identice cu evenimentele fizice, dar că mentalul este anomalic, de exemplu aceste evenimente mentale sunt perfect reale, și identice cu (nişte) materii fizice, dar nereglementate prin legi fizice stricte. Prin urmare, toate lucrurile mentale sunt fizice, dar nu toate lucrurile fizice sunt în mod necesar mentale. Această doctrină a fost propusă pentru prima dată de Donald Davidson în anii 1970.

Emergentismul, care implică o vedere stratificată despre natură, cu straturile aranjate în funcţie de creșterea complexității, fiecare corespunzând propriei sale ştiinţe speciale.

Eliminativismul (sau Materialismul eliminativ), care susține că modul obişnuit în care oamenii înţeleg mintea ("psihologia populară") este iremediabil greşit, și va fi în cele din urmă înlocuit (eliminat) de o alternativă, în general considerată a fi neuroştiinţa.

http://www.philosophybasics.com/branch_physicalism.html

* * *