Monoteismul

Monoteismul
Introducere | Istoria monoteismului | Tipuri de monoteism

Introducere

Monoteismul este credința în existența unei divinităţi, sau în unitatea sau unicitatea lui Dumnezeu. Este un tip de Teism, și este de obicei în contrast cu Politeismul (credința în mai mulţi zei) și Ateismul (absența oricărei credințe în zei). Credințele avraamice (Iudaism, creștinism și islamism), precum și conceptul lui Platon despre Dumnezeu, toate afirmă monoteismul, şi aceasta este concepția obișnuită tratată în cadrul filozofiei occidentale a religiei.

Cuvântul "monoteism" este derivat din grecescul ("monos" însemnând "un" și "theos", adică "dumnezeu"), și termenul în limba engleză a fost folosit pentru prima dată de filozoful englez Henry More (1614-1687).

Istoria monoteismului

Cele mai vechi religii monoteiste pot fi găsite în trecut la cultul Aten în Egiptul antic, Nasadiya Sukta din perioada vedică a Indiei, și Ahura Mazda, unicul creator necreat al Zoroastrismului. Există, de asemenea culte monoteiste din cadrul hinduismului, inclusiv Vedanta, Vaishnavismul, Șivaismul, Shaktism, și Smartism.

Tora (sau Biblia ebraică), care a fost creată între secolele al 13 lea şi al 4 lea î.Hr., este sursa iudaismului, și la rândul său a oferit baza creştinismului și a religiei  islamice (acestea trei împreună fiind cunoscute sub numele de religii avraamice). Evreii, creștinii și musulmanii, probabil, toţi ar fi de acord că Dumnezeu este o ființă  cu o veşnică existenţă, care fiinţează în afara spaţiului şi timpului, care este creatorul universului, și este omnipotent (atotputernic), omniscient (atotcunoscător), omnibenevolent ( atotbun sau atotiubitor) și, eventual, omniprezent (atotprezent). Religiile, însă, diferă în detalii: creștinii, de exemplu, afirmă în plus că există trei aspecte ale lui Dumnezeu (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt).

Mai recent, Sikhismul,  o credință monoteistă distinctă care a apărut în nordul Indiei în secolele al 16-lea și al 17-lea, și credința Baha'i, o religie fondată în  Persia secolului al 19-lea, au ca bază propovăduirea unei ființe supranaturale, Dumnezeu, care a creat întreaga existență.

Monoteismul filosofic, și conceptul asociat al binelui și răului absolut, a apărut în Grecia clasică, în special prin  Platon și ulterior prin neoplatoniști (care au dezvoltat un fel de monism teist în care absolutul este identificat cu divinul, un Dumezeu fie impersonal, fie personal).


Tipuri de monoteism

Monoteismul exclusiv:
Credința că există o singură divinitate, și că toate celelalte divinități revendicate sunt diferite de aceasta și false. Religiile avraamice, și confesiunea hindusă a Vaishnavismului (care privește închinarea la oricine altcineva decât Vishnu ca fiind incorectă) sunt exemple ale monoteismului exclusiv.

Monoteismul inclusiv:
Credința că există o singură divinitate, și că toate celelalte divinități revendicate sunt doar denumiri diferite ale acesteia. Confesiunea hindusă a Smartismului este un exemplu de monoteism inclusiv.

Monoteismul substanţă:
Credința (gasită in unele religii africane indigene), că majoritatea zeilor sunt doar forme diferite ale unei substanțe unice de bază.

Panteismul:
Credința într-un singur Dumnezeu, care este echivalent cu natura sau cu universul fizic, sau că totul este un Dumnezeu atotcuprinzător abstract imanent (totul este Dumnezeu si Dumnezeu este totul).

Panenteismul:
Credința (de asemenea, cunoscută sub numele de monoteismul monist), similar cu panteismul, că universul fizic este lipit de, sau o parte integrantă a lui Dumnezeu, dar cu menţiunea că Dumnezeu este mai mare decât (mai degrabă decât echivalentul) universul.

Deismul:
O formă a monoteismului în care se crede că exită un singur Dumnezeu, dar că acest Dumnezeu nu intervine în lume, sau nu interferează cu viața umană și legile universului. Acesta propovăduieşte un creator non-intervenționist care permite universului să se desfășoare el înşusi în conformitate cu legile naturale.

Henoteismul:
Devotamentul faţă de un singur Dumnezeu, acceptându-se în acelaşi timp existența altor dumnezei, și fără a nega faptul că alţii au acelaşi drept de a se închina la alţi zei. Acesta a fost numit "monoteism, în principiu, și politeism, în  fapt.".

Monolatrismul (sau Monolatria):
Credința în existența mai multor zei, dar cu închinarea consecventă doar la o singură divinitate. Spre deosebire de Henoteism, Monolatrismul afirmă că nu există decât un singur Dumnezeu, care este vrednic de închinare, deși este recunoscută existenţa altor dumnezei. Acesta este în realitate mai mult Politeism decât Monoteism.

Misoteismul:
Credința că Dumnezeu există, dar este, de fapt rău. Cuvântul englezesc a fost inventat de Thomas de Quincey în 1846. Strict vorbind, termenul exprimă o atitudine de ură față de Dumnezeu, mai degrabă decât să se refere la natura Lui.

Disteismul:
Credința că există un Dumnezeu, dar nu este în întregime bun, ci este posibil să fie şi rău (spre deosebire de euteism, credința că Dumnezeu există și este în întregime bun). Există diferite exemple de disteism discutabil în Biblie.

http://www.philosophybasics.com/branch_monotheism.html

* * *