Panteismul

Panteismul
Introducere | Tipuri de panteism

Introducere

Panteismul este concepţia că Dumnezeu este echivalent cu natura sau universul fizic - că acestea sunt, în esență, același lucru - sau că totul este al unui  atotcuprinzător Dumnezeu imanent abstract. Astfel, fiecare om în parte, fiind parte a universului sau naturii, este o parte a lui Dumnezeu. Termenul "panteism" a fost inventat de scriitorul irlandez John Toland în 1705.

Unii panteiști acceptă ideea liberului arbitru (susținând că indivizii fac  unele alegeri între bine și rău, chiar dacă au oarecum sentimentul unei fiinţe mai mari din care ei sunt o parte ), deși determinismul este, de asemenea, larg răspândit (în special în rândul panteiștilor naturalişti - vezi mai jos). Unii panteiști postulează, de asemenea, un scop comun pentru natură și om, în timp ce alții resping ideea de scop și consideră existența ca o existenţă  "de drag" (pentru plăcerea proprie). Deși Schopenhauer a susținut că panteismul nu are etică, panteiștii susțin că panteismul este punctul de vedere cel mai etic, subliniind că orice rău făcut altuia înseamnă să-ţi faci rău ţie însuţi, pentru că ceea ce dăunează unuia dăunează tuturor.

Conceptul a fost discutat încă din vremea "Upanişadelor" din hinduismul vedic, și a filosofilor Greciei antice (inclusiv Thales, Heraclit și Parmenide), precum și în iudaismul cabalistic. Ecuația biblică a lui Dumnezeu (argumentul ontologic) despre actele din natură, și definiția lui Dumnezeu chiar în Noul Testament, au condus la înfiinţarea unor mișcări creștine panteiste, de la quakerii timpurii până la  unitarienii de mai târziu. În secolul al 17-lea, a fost un fel de renaștere (a panteismului), iar Spinoza, în special, este creditat cu credinţa  într-un fel de panteism naturalist.

Tipuri de panteism

Panteismul clasic:
Acesta este forma panteismului care echivalează existența cu Dumnezeu fără a încerca să redefinească sau să minimalizeze nici un termen. Crede într-un Dumnezeu personal, conștient și omniscient, și consideră acest Dumnezeu ca unind toate religiile adevărate. În multe feluri, panteismul clasic este similar cu monismul, în măsura în care consideră toate lucrurile, de la energie  până la materie, gândire, timp, ca fiind aspecte ale unui Dumnezeu personal atotcuprinzător. Acesta este distinct în primul rând din cauza simplității sale și a compatibilităţii sale și a atitudinii integrante față de alte credințe ale lumii. Panteismul clasic este reprezentat de mai multe tradiții religioase, inclusiv hinduismul și iudaismul cabalistic.

Panteismul biblic:
Această formă de panteism (vehement condamnată de mulți creștini tradiționalişti) susține că unele aspecte panteiste sunt exprimate în scrierile din Biblie. Ecuația biblică a lui Dumnezeu despre actele din natură, și definiția lui Dumnezeu chiar în Noul Testament, toate oferă baza de interes a acestui sistem de credinţă.

Panteismul naturalist:
Acesta este o formă a panteismului care susține că universul, deși inconștient și nesimțitor ca întreg, este totuși un focar plin de înţeles pentru împlinirea mistică. Astfel, natura este văzută ca fiind Dumnezeu numai într-un sens netradițional, impersonal. Criticii au afirmat că acesta constituie o utilizare abuzivă intenționată a terminologiei, precum și o încercare de a justifica ateismul (sau vreun fel de naturalism spiritual) de etichetare eronată a acestuia ca panteism. Panteismul naturalist se bazează pe opiniile relativ recente ale lui Baruch Spinoza (care ar fi putut fi influențate de panteismul biblic) și John Toland, precum și pe influențele contemporane.

Cosmoteismul:
Acesta este o mișcare mică și controversată demarată la sfârşitul secolului al 18-lea pentru a exprima sentimentul că Dumnezeu este ceva creat de om și nu a existat înainte de om, și este posibilă chiar o stare de sfârşit a evoluției umane, prin planificare socială, eugenii și alte forme ale ingineriei genetice. Printre altele, H.G. Wells a subscris la o formă a cosmoteismului.

Pandeismul:
Acesta este un fel de panteism naturalist, considerând că universul este un Dumnezeu inconștient și nesimţitor, dar, de asemenea că anterior Dumnezeu a fost o forță conștientă și simţitoare sau o entitate care a proiectat și a creat universul. Astfel, în conformitate cu pandeismul, Dumnezeu a devenit doar un Dumnezeu inconștient și nesimţitor prin transformarea în univers. Acesta este un fel de sinteză a panteismului și deismului.

Panenteismul:
Această credință are caracteristici comune cu panteismul, cum ar fi ideea că universul este o parte din Dumnezeu, deși panenteismul susține că Dumnezeu este mai mare decât natura singură și astfel universul fizic este doar o parte a naturii Sale.

http://www.philosophybasics.com/branch_pantheism.html

* * *