Monismul

Monismul
Introducere | Tipuri de Monism

Introducere

Monismul este punctul de vedere metafizic și teologic conform căruia totul este una, că nu există diviziuni fundamentale, și că un set unificat de legi stau la baza întregii naturi. Universul, la cel mai profund nivel de analiză, este, prin urmare, un singur element ,sau este compus dintr-un singur fel de elemente fundamentale. El se situează în opoziţie cu Dualismul, care susține că există două tipuri de substanțe fundamentale, și cu  Pluralismul, care susține că există mai multe tipuri de substanțe fundamentale.

El se bazează pe conceptul de monadă (derivat din grecescul "monos" care înseamnă "singur" și "fără diviziuni"). Diverşi filosofi presocratici au descris realitatea ca fiind monistă, și au conceput o mulţime de explicații pentru fundamentarea acestei realități: Thales: apa; Anaximandru: apeiron (însemnând "infinitul nemărginit"); Anaximene: aerul; Heraclit: focul; Parmenide: unimea (o sferă perfectă nemișcată, neschimbătoare și nedivizată).

Monismul este utilizat într-o varietate de contexte, (în Metafizică, Epistemologie, Etică, Filozofia minţii, etc.), dar conceptul de bază este întotdeauna acela al  "unităţii". Ori de câte ori Dualismul distinge între trup și suflet, materie și spirit, obiect și subiect, materie și forță, monismul neagă o astfel de distincție sau le fuzionează pe ambele într-o unitate mai mare.

Termenul de "monism" în sine este relativ recent, folosit pentru prima dată de către  filosoful german al secolului al 18 lea, Christian von Wolff (1679-1754) pentru a desemna tipuri de gândire filosofică în încercarea de a elimina dihotomia trupului și a minții (a se vedea secțiunea despre Filosofia minții pentru mai multe detalii).

Tipuri de Monism

Monismul este uneori împărțit în trei sau mai multe tipuri de bază:

1. Monismul idealist: (a se vedea, de asemenea, secțiunea privind Idealismul)
Această doctrină (de asemenea, numită Monismul mentalist) susține că mintea este tot ceea ce există (de exemplu, că singura substanță existentă este mintea), și că lumea exterioară este fie ea însăși mentală, fie este o iluzie creată de minte. Astfel, nu există decât o singură realitate, imuabilă și eternă, pe care unii (inclusiv filosofii antici hinduşi) au numit-o Dumnezeu (Monismul idealist-spiritual), în timp ce alţii, cum ar fi filosofii presocratici ca Parmenide, s-au mulțumit s-o eticheteze ca Fiinţa sau "Unimea". Acest tip de Monism idealist a reapărut de-a lungul istoriei, de la neoplatoniști, începând cu Gottfried Leibniz și George Berkeley, până la idealismul german al lui GWF Hegel.

2. Monismul materialist (a se vedea, de asemenea, secțiunile despre Materialism si Fizicalism):
Această doctrină susține că nu există decât o singură realitate, materia, fie că ea ar fi ca o aglomerare de atomi, ca formă de bază a materiei din care este formată lumea, fie că ar fi așa-numita nebuloasă cosmică din care a evoluat lumea. El susține că doar ceea ce este fizic este real, și că mentalul poate fi redus la fizic. Membrii acestei tabere îi includ pe Thomas Hobbes și Bertrand Russell, și aceasta a fost doctrina dominantă a secolului al 20 lea.

Există două tipuri principale (ale monismului materialist):

2a. Fizicalismul reductiv, care afirmă că toate stările şi proprietăţile mentale vor fi în cele din urmă explicate prin legile ştiinţifice ale proceselor şi stărilor fiziologice, a fost cea mai populară formă în timpul secolului al 20 lea.

Există trei tipuri principale (ale fizicalismului reductiv):

      2a1. Behaviorismul, care susţine că stările mentale sunt doar descrieri ale comportamentului perceptibil.

      2a2. Teoria tipului de identitate, care susţine că stările mentale specifice sunt identice cu stările interne fizice specifice ale creierului.

      2a3. Funcţionalismul, care susţine că stările mentale pot fi caracterizate în termenii  proprietăţilor funcţionale non-mentale.


2b. Fizicalismul non-reductiv, care susţine că, deşi creierul este tot ceea ce este mintea, predicatele şi vocabularul folosite în descrierile mentale şi în explicaţii nu pot fi reduse la limbajul şi nivelul inferior al explicaţiilor ştiinţei fizice. Astfel, stările mentale survin (depind) de stările fizice, şi nu poate exista nici o schimbare a mentalului fără o schimbare a fizicului, dar ele nu sunt reductibile la acesta.

Există trei tipuri principale (ale fizicalismului non-reductiv):

        2b1. Monismul anomalic, care susţine că evenimentele mentale sunt identice cu evenimentele fizice, dar că mentalul este anomic (lipsit de legi) de exemplu aceste evenimente mentale sunt perfect reale, şi identice cu  (unele) ale materiei fizice, dar nu sunt reglementate de legi fizice stricte. Prin urmare, toate lucrurile mentale sunt fizice, dar nu toate lucrurile fizice sunt în mod necesar mentale. Această doctrină a fost propusă pentru prima dată de Donald Davidson în anii 1970.

       2b2. Emergentismul, care implică o vedere stratificat a naturii, cu straturile aranjate în funcţie de creşterea complexităţii, fiecare corespunzând la propriei sale ştiinţe specifice.

       2b3. Eliminativismul (sau Materialismul eliminativ), care susţine că înţelegerea în termenii obişnuiţi a mintii oamenilor ("Psihologia populară") este iremediabil eronată, şi va fi în cele din urmă înlocuită (eliminată) de o alternativă, de obicei fiind înlocuită de neuroştiinţă.


3. Monismul neutru:

Această teorie cu caracter dual susține că existența constă dintr-un fel de substanță primară (deci monism), care, în sine nu este nici mentală, nici fizică, dar este capabilă de aspecte mentale și fizice sau calităţi. Astfel, există o altă substanță neutră (etichetată în mod diferit ca Materie, Natură sau Dumnezeu), și că atât materia cât și mintea sunt proprietăți ale acestei alte substanțe necunoscute. O astfel de poziție a fost adoptată de către Baruch Spinoza și, de asemenea, de Bertrand Russell pentru un timp.

4. Monismul reflexiv:

Aceasta este o teorie cu caracter dual (în tradiția lui Spinoza), care susține că elementele de bază care compun universul au potentialul de a se manifesta atât fizic cat şi ca experienţă conștientă (cum ar fi ființele umane), care pot avea deci o viziune atât asupra restului universului cât şi asupra lor înşişi (de aici "reflexiv"). Această viziune modernă se bazează  pe un concept care a fost prezent în gândirea umană de milenii, cum ar fi în vechile scrieri vedice, precum "Upanişadele" și unele credințe ale Egiptului antic.

Cu toate acestea, diferite analize utilizează uneori:

Monismul substanţial ("un singur lucru"):
Acesta susţine că există doar o singură substanță și că toată diversitatea este în cele din urmă ireală. Acesta este, în esență, punctul de vedere susţinut de Spinoza.

Monismul atributiv ("o categorie"):
Acesta susţine că există un tip de lucruri, dar multe lucruri individuale diferite, în această categorie, și, astfel, realitatea este în cele din urmă compusă din mai multe lucruri, mai degrabă decât din unul. Monismul materialist și Monismul idealist sunt, prin urmare, diferite forme  Monismului atributiv.

Monismul absolut ("o singură ființă"):
Acesta susţine că nu există doar o singură substanță ci numai o singură ființă, la fel ca în filosofia hindusă antică a Advaita Vedanta.

http://www.philosophybasics.com/branch_monism.html

* * *