Deismul

Deismul 

http://www.philosophybasics.com/branch_deism.html

Introducere | Istoria deismului | Variantele deismului


Introducere

Deismul este o formă de monoteism în care se consideră că există un Dumnezeu, dar că acest Dumnezeu nu intervine în lume, nu interferează cu viața umană și cu legile universului.   Acesta postulează un creator nonintervenţionist, care permite universului să se desfășoare în conformitate cu legile naturale.

Deismul derivă existența și natura lui Dumnezeu din rațiune și experiența personală, mai degrabă decât bazându-se pe revelația scripturilor sacre (pe care deiştii le văd ca interpretări făcute de către alți oameni și nu ca surse autorizate) sau pe mărturia altora. Acesta este în contrast direct cu Fideismul (de părere că convingerile religioase se bazează pe credinţă sau revelație, mai degrabă decât pe raţiune). El (deismul) poate fi cel mai bine descris ca o concepţie de bază, mai degrabă decât ca o religie în sine, iar în prezent nu există religii deiste recunoscute.

Deiştii, în mod specific, resping evenimentele supranaturale (de exemplu, profeția, miracolele, divinitatea lui Isus, conceptul creștin al trinității), şi îşi  privesc credința ca o religie naturală în contrast cu una care este revelată de un Dumnezeu sau care este creată artificial de oameni . Ei nu-l văd pe Dumnezeu ca o entitate în formă umană; ei cred că nu se poate accesa Dumnezeu, prin vreo religie organizată sau vreo serie de ritualuri, sacramente sau alte practici; ei nu cred că Dumnezeu a selectat un popor ales (de exemplu, evrei sau creștini), pentru a fi beneficiarii vreunor revelații sau daruri speciale; și, dat fiind faptul că ei îl văd pe Dumnezeu ca întorcându-i spatele creației sale, rugăciunea nu are nici un sens pentru ei, cu excepția, poate, de a-şi exprima recunoştinţa față de Dumnezeu pentru creaţiile sale.

Istoria Deismului

Rădăcinile deismului se află la Heraclit și Platon, dar a câștigat popularitate cu teologiştii naturalişti ai Angliei şi Franţei secolului al 17-lea, care au respins orice revelație specială sau prezumtiv supranaturală a lui Dumnezeu. Descoperirea gravitaţiei universale a lui Isaac Newton a explicat atât comportamentul  obiectelor terestre, cât și al obiectelor cereşti și a promovat o viziune asupra lumii în care universul natural este controlat de legi ale naturii. Acesta, prin urmare, a sugerat o teologie în care Dumnezeu a creat universul, l-a pus în mișcare controlat de legile naturii, și apoi s-a retras de pe scena.

Prima utilizare a termenului "deism" în limba engleză datează dinainte de începutul secolului al 17-lea (mai devreme în Franța). Lordul Herbert de Cherbury (1583 - 1648) este in general considerat "părintele deismului englez" și cartea sa "De veritate" (în latină = adevăr) (1624), este prima declarație majoră a deismului. Deismul a înflorit în Anglia între anii 1690 și 1740, și apoi s-a răspândit în Franța, în special prin activitatea lui Voltaire, în Germania și în America. Deși nu el însuși un deist, John Locke cu lucrarea "Eseu asupra intelectului omenesc" (1690) marchează un împortant punct de cotitură în istoria deismului, iar o teorie a cunoașterii bazată pe experiență a înlocuit vechea teorie a cunoaşterii înnăscute (deismul înnăscut al lui Herbert de Cherbury a fost înlocuit cu deismul empiric al lui John Locke ), culminând cu "Biblia deistă" a lui Matei Tindal (1730).

În timpul secolului al 18-lea, convertiții deismului îi includeau pe Voltaire, Michel de Montaigne (1533-1592), Rousseau și Maximilien Robespierre (1758-1794) în Franța, precum și pe mai mulţi dintre părinții fondatori din Statele Unite ale Americii. Cu scrierile culminante ale  lui David Hume și Immanuel Kant, totuşi, declinul influenţei deismului început în secolul al 18 -lea a progresat.

Variante ale deismului  

Pandeismul este credința că Dumnezeu a precedat universul și l-a creat, dar acum este echivalent cu el - un amestec între deism și panteism.   Pandeismul susține că Dumnezeu a fost o forță sau o entitate conștientă și simţitoare care a proiectat și a creat universul, care funcţionează prin mecanisme proclamate ca parte a creaţiei.   Astfel Dumnezeu a devenit o ființă inconștientă și insensibilă transformându-se în univers.

Panendeismul este un amestec între deism și panenteism.   Acesta susține că universul este parte a lui Dumnezeu, dar nu toate ale lui Dumnezeu, și că funcționează conform mecanismelor naturale fără a avea nevoie de intervenția unui Dumnezeu tradițional, oarecum similar cu conceptul nativ american al Marelui Spirit atotcuprinzător.

Polydeismul este credința că există numeroşi dumnezei, dar nu intervin asupra universului - un amestec între deism și politeism.

http://www.philosophybasics.com/branch_deism.html


* * *