Ascetismul (Asceza)

Ascetismul (Asceza)

http://www.philosophybasics.com/branch_asceticism.html


Introducere | Religie și Ascetism


Ascetismul descrie un stil de viață caracterizat prin abstinență voluntară de la diferite tipuri de plăceri lumești (în special activitatea sexuală, consumul de alcool și acumularea de bunuri și avere), de multe ori, cu scopul îndeplinirii unor obiective religioase sau spirituale.

În filozofia greacă antică, aderenții cinismului și stoicismului au adoptat practica stăpânirii dorinței și pasiunii, aşa cum a făcut într-o anumită măsură epicureanismul.   Diametral opus ascetismului este hedonismul, filozofia că plăcerea este cel mai important scop al omenirii.

Justificarea din spatele ascetismului este, de obicei, că obiectivele spirituale și religioase sunt împiedicate de indulgența în plăcerile cărnii, deși nu susţine în mod necesar că bucuria vieţii este un rău în sine.   Astfel, practicile ascetice de obicei nu sunt considerate virtuţi ca atare, (ci) doar un mijloc pentru o transformare minte-corp, sau o purificare a corpului care permite conectarea cu Divinitatea și cultivarea păcii interioare.  

Acesta își propune să atingă eliberarea de constrângeri și ispite, realizarea păcii minții și o creștere a clarităţii și puterii de gândire.

O distincție este uneori trasată între ascetismul "altei lumi" - în afara lumii, sau mistic - (care este practicat de oameni, cum ar fi călugări sau pustnici, care se retrag din lume pentru a trăi o viață ascetică) și Ascetismul "lumesc" (care se referă la persoane, cum ar fi sectele Quaker și Amish, care trăiesc vieți ascetice, dar nu se retrag din lume).

Termenul "ascetism", provine din grecescul "askesis" (însemnând "practică", "antrenament" sau "exercițiu"), și a fost inițial asociat cu orice formă de disciplină practică.   În societatea greacă veche, războinicii și atleţii de multe ori au aplicat disciplina ascezei (askesis) pentru a obţine sănătate trupească optimă și har.


Religia şi ascetismul

Fondatorii și vechii practicieni ai mai multor religii (de exemplu, hinduism, jainism, iudaism, creștinism, budism) au trăit un stil de viață extrem de auster, abținându-se de la plăcerile senzuale și de la acumularea de avere materială.

Hinduşii Sadhus (sau oamenii sfinți) sunt cunoscuţi pentru formele extreme de negare a sinelui practicate de ei ocazional, de exemplu, promisiunea de a nu folosi niciodată un picior sau altul, sau de a ţine un braț în aer pentru o perioadă de luni sau ani.

Jainismul încurajează postul, practicile yoga, meditația în posturi dificile, călătoria desculț, şi dormitul pe podea, fără pături.   Unii au susținut că au câștigat abilități magice sau miraculoase prin negarea sinelui.

Istoria ascetismului evreiesc extrem, cu mii de ani în urmă, la Traversarea Pustiului, care s-a desfăşurat în patruzeci de ani prin deșert, deși astăzi (acest fel de ascetism) este considerat contrar dorințelor lui Dumnezeu pentru lume.

Deși anumite ordine catolice (de exemplu Cartuzienii, Cistercienii) sunt cunoscute mai ales pentru actele stricte de ascetism, practici ascetice chiar mai riguroase au fost frecvente în Biserica timpurie, și deșerturile
Orientului Mijlociu au fost la un moment dat, se spune, au fost locuite de mii de pustnici creștini.

Interesant, Siddhartha Gautama (Buddha), care a recomandat inițial o viață ascetică, în cele din urmă a respins ascetismul extrem ca un impediment în calea libertății finale, recomandând în schimb "calea de mijloc".

Deși Ascetismul nu este o tradiție importantă în Islam, în afară de sufism (care este chiar renumit pentru haina de lână aspră a ascetului), Profetul Muhammad însuși a practicat mari austerități, apropiate de Ascetism.