Politeismul

Politeismul
Introducere | Tipuri de politeism

Introducere

Politeismul este credința în, sau  închinarea la, numeroşi zei (de obicei adunaţi într-un panteon). Acești zei sunt de obicei ființe distincte și separate, și sunt adesea văzuţi  ca fiind similari cu oamenii (antropomorfici) în trăsăturile lor de personalitate, dar cu puteri individuale, abilități, cunoștințe sau percepții suplimentare. Zeitățile comune găsite în credințele politeiste îi includ pe zeul cerului, divinitatea morţii, zeița mamă, zeiţa iubirii, dumnezeul creator, divinitatea trişorilor (escrocilor), zeitatea vieţii-morţii-renașterii şi a culturii şi a eroilor.

Animismul, shamanismul și cultul strămoșilor nu contrastează neapărat cu politeismul, dar sunt de altă părere cu privire la cutumele religioase sau etnice tradiționale compatibile (și de obicei concomitente) cu politeismul.

Termenul "politeism" (de la grecescul "polus" însemnând "mult" și "theos" însemnând "Dumnezeu"), este atestat în limba engleză din secolul al 17-lea (mai târziu decât "ateism", dar mai devreme decât "teism").

Tipuri de Politeism

Politeismul hard (tare, dur, puternic):
Credința, predominantă în mitologie, în mulţi zei și zeițe care apar ca ființe distincte și independente, de multe ori în conflict unul cu altul. Exemple sunt mitologiile vechilor sumerieni, egipteni, greci și romani, precum și mitologiile nordicilor, aztecilor și yoruba. Un alt exemplu de politeism dur este euhemerismul, postulatul că toți dumnezeii sunt de fapt oameni istorici.

Politeismul soft (moale, slab, delicat):
Credința (similară cu monoteismul inclusiv), în mulţi zei și zeițe, care sunt consideraţi a fi, mai degrabă, manifestări sau "înfăţişări" ale unui singur Dumnezeu, decât entități complet distincte. Acest punct de vedere consideră zeii ca fiind incluşi într-un tot mai mare, precum în cele mai multe forme ale Hinduismului și  în unele curente New Age ale Neo-păgânism

Henoteismul:
Devoţiunea către un singur Dumnezeu, acceptând în acelaşi timp existența altor dumnezei, și fără a tăgădui că alții se pot închina altor zei cu aceeaşi onestitate . Acesta a fost numit "monoteism, în principiu, și politeism, în fapt,".

Monolatrismul (sau Monolatria):
Credința în existența multor zei, dar cu închinarea consecventă doar la o singură divinitate. Spre deosebire de henoteism, monolatrismul afirmă că există doar un singur Dumnezeu care este vrednic de închinare, deși se cunoaşte existenţa altor dumnezei.

Katenoteismul:
Credința că există mai mulți zei, dar numai o zeitate ar trebui să fie adorată la un moment dat, fiecare fiind supremă, la rândul său.

Diteismul (sau Duoteismul):
Credința în doi zei la fel de puternici, adesea, dar nu întotdeauna, cu proprietăți complementare dar în opoziție constantă, cum ar fi zeul și zeita din wicca, sau binele și răul în zoroastrism și maniheism. Gnosticismul, religie a misticismului timpuriu,  este un alt exemplu al unei aşa-numite credințe diteistice, datorită revendicării lor, că ceea ce este venerat ca Dumnezeului în această lume este de fapt un impostor rău, dar că o adevărată zeitate binevoitoare demnă de a fi numită "Dumnezeu" exista dincolo de aceasta lume.

Misoteismul:
Convingerea că există zei, dar că aceştia sunt de fapt răi. Cuvântul englezesc a fost inventat de Thomas de Quincey în 1846. Strict vorbind, termenul exprimă, mai degrabă, o atitudine de ură față de dumnezeu sau faţă de zei, decât să facă o declarație cu privire la natura lor.

Disteismul:
Convingerea că există zei, dar că aceştia nu sunt în totalitate buni, sau, eventual, chiar răi (spre deosebire de euteism, credința că Dumnezeu există și este în întregime bun). Zeii trişorilor (escrocilor) găsiţi în sistemele de credintă politeistă au adesea un caracter disteistic, și există (de asemenea) diverse exemple de disteism discutabil în Biblie.

http://www.philosophybasics.com/branch_polytheism.html

* * *